În primă fază, Adriana și Elena.
Apoi am constatat că suntem două persoane care au aptitudini și interese în domenii diverse, care își doresc provocări permanente și au avut curajul de a începe acest proiect de promovare a tinerilor cu viziuni care pot contribui la schimbări sistemice sau microorganizaționale.
Elementul care ne-a adus împreună a fost aplecarea comună către teme fundamentale ale societății la a cărei dezvoltare am dori să participăm: dorința de a prezenta viziuni care pot inspira pe cei în cautare de drumuri și soluții noi, de a încuraja tipare de responsabilitate socială, de a da un imbold celor care visează să schimbe paradigmele gândurilor cu orizont limitat.
Ne propunem să creăm un spațiu liber de interacțiune între oameni, care prin competența, interesele și proiectele lor pot genera nașterea unor idei inovatoare și pot constitui modele de dezvoltare profesională și personală utile fiecăruia dintre noi aflat în căutarea unei versiuni perfectibile.
Astfel, dacă sunteți pasionați de realitățile înconjurătoare, de elementele economice, politice, de domeniul relațiilor internaționale, de cultură, travel, lifestyle, promovarea tinerilor și credeți ca și noi în valorile democratice, colaborare, eficiență, transparență, egalitate și valorificarea oportunităților, vă asteptăm la un dialog și la folosirea resurselor de care dispuneți spre a genera progres în viitorul comun.
În final, rămâne să ne descoperiți și !nspirit all the good ideas!
Email: inspirit.com.ro@gmail.com