Continuăm să readucem în lumina prezentului câteva povești de viața, curaj, altruism, spreanță și dăruire pe care România le-a avut și le are în continure.
Azi amintim câteva repere dintr-o viață dedicată meseriei- Sofia Ionescu (1920 – 2008), prima femeie neurochirurg nu doar din Români, ci și din întreaga lume.
Prima întâlnire cu neurochirurgia, un domeniu nou în epoca acelor vremuri s-a petrecut în anul 1943, cand tânara Sofia Ionescu și-a început cariera de intern la Spitalul nr. 9 din București.
Prima operație pe creier avea să o realizeze în 1944, când o supurație la deget l-a împiedicat pe doctorul Dimitrie Bagdasar să opereze un băiețel adus în coma la spital. Sofia Ionescu, singura care ar fi putut să opereze în acel moment, a acceptat provocarea de a face prima sa intervenție chirurgicală pe creier, la varsta de 24 de ani.
Tot în clinica de neurochirurgie a profesorului Bagdasar avea să-l cunoasca și pe Ionel Ionescu, cel care urma să-i fie soț.
Sofia Ionescu a fost medic neurochirurg vreme de aproape jumătate de secol la Spitalul nr. 9, formând o extraordinară echipă cu Ionel Ionescu, Constantin Arseni, sub îndrumarea profesorului Dimitrie Bagdasar.
Cei patru au format prima echipă de neurochirurgie din România-„echipa de aur”, care a ajutat la dezvoltarea neurochirurgiei din țara noastră.
Sofia Ionescu prin dorința și abnegația de a-și urma visul a dărămat bariele vremurilor în care menirea fetelor era de a fi bune gospodine, să facă o școală de menaj, să învete un instrument muzical, să învețe limbi străine și să-și facă o cultură generală solidă.
Check Also
9 indicii că sunteţi mai deştepţi decât ceilalţi
Oamenii de ştiinţă încercă de decenii să găsească un mod adecvat de cuatificarea a inteligenţei. …