Câteva motive pentru care ne bucurăm că am participat la minitârgul de vinuri organizat de importatorul local Smart Drinks, ce a avut ca principali expozanți cramele din portofoliul propriu:
- 2 zile de degustări de vinuri, romuri, ginuri, vermuturi, dar și beri internaționale, toate pregătite de maeștrii în domeniu;
- 8 masterclasuri și prezentări dedicate susținute de specialiști internaționali, unde cei prezenți au avut posibilitatea de a încerca băuturi exclusiviste și de a afla mai multe despre procesul de producție al romului și șampaniei, despre gusturi și mixologie, diferențele între vinurile Porto și cele Rivesaltes, trenduri în cocktailuri, dar și multe altele;
- experimentarea unui mediu destinat iubitorilor de băuturi fine și networking de calitate;
- prezența la standuri la nivel de management sau acționariat a producătorilor, cei prezenți fiind în deschiși spre a oferi informații detaliate, mențiuni istorice, dar și secrete ale cramelor expuse;
- posibilitatea achizionării de produse în ediții limitate.
Pentru cei care au ratat ediția de anul acesta vor mai avea de așteptat până la ediția următoare.